Pentru că nu știe să-și sufle nasul și nici nu poate expectora eficient. Discutăm despre „sindromul picăturii posterioare” numit și rinoree posterioară sau post-nasal drip, o afecțiune frecvent întâlnită, adesea deranjantă, care apare atunci când secrețiile din nas și sinusuri se scurg pe partea din spate a gâtului.
Hai să vedem împreună ce se întâmplă cu secrețiile la un copil mic:
- Secrețiile pornesc din nas și sinusuri. Cele mai multe se produc acolo și, sub acțiunea gravitației, se scurg. Rareori ies pe nas, cel mai adesea curg în spate, spre gât.
- Receptorii de tuse intră în acțiune. La intersecția dintre nas și gât, mai ales în zona laringelui, există receptori speciali, ca niște senzori de mișcare. Ei detectează scurgerea lichidelor spre plămâni și declanșează imediat reflexul de tuse.
- Tusea, mecanism de apărare. Tusea este un act respirator modificat, dar util: împinge secrețiile în sus, către gură, unde sunt înghițite sau chiar eliminate. Uneori, copilul poate vărsa mucus după un acces de tuse, acesta fiind tot un mecanism de protecție.

👉 Tusea copilului mic funcționează exact ca ștergătoarele de parbriz atunci când plouă: se declanșează atunci când primele picături ating senzorii parbrizului. Tusea este un mecanism reglator și de protecție.
Important de reținut
Tusea acută, umedă (cu secreții), este de cele mai multe ori benefică. Ea trebuie sprijinită, nu suprimată cu „siropuri de tuse”. 😊
#atentieTUSE #SindromulPicăturiiPosterioare #PostNasalDrip #ConsultatieORLConstanta
