Rinita hormonală apare ca urmare a dezechilibrului dintre estrogeni și progesteron. Se poate manifesta în diferite etape ale vieții hormonale, pubertate, ciclul menstrual, sarcină sau postmenopauză, prin simptome nazale persistente.
Rinita de sarcină debutează cel mai frecvent în trimestrul al doilea, are caracter continuu și se remite rapid după naștere. Aproximativ 30% dintre gravide prezintă simptome de rinită pe parcursul sarcinii.
Similar astmului bronșic, o rinită preexistentă sarcinii poate evolua variabil: poate rămâne neschimbată, se poate ameliora sau se poate agrava.
Cauze
Rinita vasomotorie de sarcină este determinată de modificările hormonale specifice acestei perioade. Dezechilibrul estrogen–progesteron influențează:
tonusul vaselor de sânge nazale,
volumul sanguin local,
activitatea glandelor mucoase.
Consecința este apariția edemului mucoasei nazale, cu congestie și hipersecreție. Simptomele sunt de obicei moderat–severe, ating un maxim în trimestrul al doilea și dispar, de regulă, în prima săptămână după naștere.
Dacă simptomele de rinită existau anterior sarcinii, evaluarea trebuie să includă toate cauzele posibile de rinită, nu doar componenta hormonală.
Particularități și riscuri
Gravida poate dezvolta rinită medicamentoasă prin utilizarea excesivă a decongestionantelor nazale. Riscul este de aproximativ șase ori mai mare comparativ cu femeia neînsărcinată. Din acest motiv, rinita medicamentoasă trebuie avută în vedere la orice gravidă cu obstrucție nazală persistentă.
Există, de asemenea, un risc crescut de sinuzită cu simptomatologie minimă, precum și de complicații otologice:
-otită medie acută,
-otită medie seroasă,
disfuncție tubară, manifestată prin senzație de ureche înfundată, autofonie, tulburări de auz sau perceperea propriei respirații.
În cazul rinitelor alergice preexistente:
-45% rămân staționare,
-34% se agravează,
-21% se ameliorează pe parcursul sarcinii.
Tratament
Principala dificultate terapeutică este faptul că multe medicamente traversează placenta și pot implica riscuri fetale. De aceea, tratamentul trebuie ales strict pe baza raportului risc–beneficiu, atât pentru mamă, cât și pentru făt.
Inițierea oricărui tratament pentru rinita din sarcină se face doar la recomandarea medicului ORL, în colaborare cu medicul de obstetrică-ginecologie.
