limfadenopatia
Boli ale gâtului

Ganglionii inflamați la copii: ce boli semnalează și când trebuie să mergi la medic?

Descoperirea unor ganglioni inflamați în zona gâtului, a cefei sau în zona abdominală la copii îngrijorează adesea părinții. Deși pot semnala probleme grave de sănătate, nu trebuie să vă alarmați imediat.

Ganglionii inflamați sau limfadenopatia apare frecvent atunci când sistemul imunitar se luptă cu o infecție sau cu o boală severă.

Ganglionii limfatici reprezintă componente importante ale sistemului imunitar. Există circa 600 de ganglioni răspândiți în tot corpul, care acționează precum mici filtre, captând virusurile, bacteriile, celulele anormale, toxinele pentru a fi distruse de leucocite. Totodată, ganglionii produc și alte substanțe implicate în distrugerea agenților infecțioși.

Copiii sunt expuși adesea multor infecții specifice colectivităților. Ganglionii lor sunt mai tot timpul ocupați cu lupta contra acestor infecții. De aceea, copiii au în general ganglionii mai mari decât ai adulților. Dar trebuie făcută diferența între inflamarea ganglionilor dintr-o cauză banală (o răceală care trenează) și una patologică.

Iată care pot fi situațiile pe care trebuie să le iei în serios și să mergi cu copilul la medic:

Otita

Adesea, otita poate aparea după o răceală persistentă. Infecțiile urechii pot cauza dureri de ureche, scurgeri de puroi din ureche, scăderi de auz, dureri în gât, adenopatie latero-cervicală, secreții nazale, nas înfundat, febră ridicată, stare generală de rău.

Varicela

Varicela sau vărsatul de vânt, este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei. Foarte contagioasă, bola este provocată de virusul varicelo-zosterian.

Simptomele sunt bine cunoscute: erupție pe tot corpul, sub formă de vezicule pline cu lichid, care determină mâncărimi și disconfort. În plus, apar febră moderată, dureri de cap, oboseală, lipsa poftei de mâncare, ganglioni limfatici inflamați în zona gâtului, latero-cervical și în spatele urechilor. Acești ganglioni pot rămâne măriți în volum mai mult timp chiar și după vindecare varicelei.

Scarlatina

Scarlatina, boală infecțioasă cauzată de streptococul beta-hemolitic de grup A, are debut brusc prin febră mare (39-40 grade Celsius), dureri în gât, inflamarea ganglionilor limfatici, dureri de cap, limbă încărcată, pete mici purpurii (limbă zmeurie).

Erupția cutanată apare mai ales în zona pliurilor, obrajii sunt roșii, iar zona din jurul ochilor si a gurii rămâne palidă. Fiind o boală contagioasă, pacientul cu scarlatină va rămâne izolat la domiciliu, în multe cazuri fiind necesară internarea în spital pentru inițierea tratamentului.

Oreionul

Numit și parotidita epidemică, oreionul este provocat de virusul urlian, ce se cantonează la nivelul glandelor parotide, situate de-o parte și de alta a mandibulei.

Boala debutează lent, cu febră, oboseală, dureri și umflarea glandelor parotide (unilateral sau bilateral), inflamarea ganglionilor limfatici.

Acestea reprezintă doar o mică parte din cauzele de apariție ale limfadenopatiei.

Pentru un diagnostic corect, adresaţi-vă unui medic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s