Știri și informații medicale, Uncategorized

Anchiloglosie sau fren lingual scurt. Ce este și ce avem de făcut?!

Anchiloglosia, sau limba blocată, apare atunci când frenul limbii, un pliu subțire de membrană mucoasă care leagă limba de podeaua gurii, este scurt, fibros și/sau bine inserat.

Diagnosticul timpuriu este deosebit de important!

În această condiție, mișcările limbii copilului sunt restricționate, ceea ce are un impact important asupra alăptării, deoarece mișcarea limbii înainte și înapoi este cea care determină extragerea laptelui.

Atunci când este diagnosticată, anchiloglosia trebuie tratată cât mai curând posibil și astfel putem evita înțărcarea prematură și apariția urmatoarelor:


– un spațiu intre incisivii inferiori, printre care frenul lingual protruzeaza in timpul vorbirii
– imposibilitatea de a linge buzele, de a linge un cornet de inghețată sau folosirii limbii pentru a îndepărta mâncarea de pe dinți
– senzații de disconfort sau taieturi sub limba
– limba crestată sau sub formă de inimă în timpul protruziei
– dificultate în a canta la instrumente de suflat.

Copilul se poate simți stânjenit sau ridiculizat de alți copii datorită afecțiunii sale.


In funcție de gradul de restricție a mișcării limbii, unii copii pot sa nu aibă probleme, frenul lingual putându-se întinde (alungi) pe masură ce copilul crește sau copilul se adaptează foarte bine cu mișcările limitate ale limbii, sau să necesite o intervenție chirurgicală.

Achiloglosia (frenul lingual restrictiv) se remediază printr-o intervenție chirurgicală simplă, denumită frenectomie linguală.

Intervenția de frenectomie poate fi făcută prin diverse tehnici:

  • electrocauter;
  • radiocauter;
  • foarfecă;

Toate cele 3 variante de intervenții asupra frenului se pot realiza sub anestezie locală, în mod excepțional fiind nevoie de anestezie generală.

  • Tulburările de vorbire se evidențiază prin  dificultate în articularea sunetelor care necesită ridicarea limbii, precum t, d, ş, z, ţ , n, r, l si unele grupuri de sunete(de ex.ce, ci). Pentru a articula aceste sunete, copilul poate ține gura întredeschisă și să schimbe poziția limbii, aceasta ducând la deformarea sunetului.

După incizarea frenului lingual în multe cazuri este necesară începerea sau continuarea terapiei logopedice pentru corectarea sau ameliorarea dificultaților de pronunție.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s